28 octombrie

"Alianta-Vin" la Vernisajul Vinului in Polonia


Pe 28 octombrie, la Galeria de Arta „Zacheta” din Varsovia, 20 de întreprinderi moldovenesti au prezentat cele mai bune vinuri, sub brandul national „Wine of Moldova”.

În cadrul unei conferinte de presa sustinute dupa revenirea lor în tara au fost totalizate rezultatele acestor activitati, care fac parte din Programul de marketing al Oficiului National al Viei si Vinului (ONVV) pentru promovarea vinurilor autohtone în strainatate. Obiectivul acestui program este extinderea prezentei vinurilor moldovenesti pe pietele existente, în special în tarile UE, precum si iesirea pe piete noi.

Prezentarea s-a desfasurat în trei etape – master class pentru jurnalisti si critici vinicoli; B2B – pentru importatori, distribuitori si reprezentanti ai retelelor specializate; o receptie pentru auditoriul select de profesionisti si consumatori de vinuri (Vernisajul vinurilor moldovenesti). Vinurile noastre au fost prezentate de somelierul polonez Tomasz Kolecki Majewicz, de?inator al titlului „Cel mai bun somelier al Poloniei”, în contextul terroir-ului si al soiurilor cultivate. În total evenimentul a întrunit 350 de vizitatori. Multi dintre ei au fost surprinsi de calitatea vinurilor spumante si seci, deoarece le-au gustat pentru prima oara.
„Conceptul prezentarii a fost unul complex, pregatit în conformitate cu practica tarilor producatoare din Occident”, a mentionat vicedirectorul proiectului USAID CEED II (partener strategic al ONVV) Diana Lazar.
„Pe de-o parte noi încercam prin intermediul presei sa aratam la Vernisajul vinului si în cadrul comunicarii în formatul B2B ca exista vinuri moldovenesti calitative, iar pe de alta parte – sa influentam cercurile de afaceri astfel ca antreprenorii polonezi sa fie interesati sa livreze aceste vinuri pe rafturile sale, - a mentionat directorul Oficiului National al Viei si Vinului Dmitri Munteanu. – Piata poloneza este foarte atragatoare pentru noi, însa trebuie sa operam lucrari serioase de pregatire, pentru ca în magazinele poloneze sa apara vinurile, cu care Moldova se mîndreste. Deocamdata vinurile prezentate acolo nu sînt acelea, în care am dori sa investim. În?elegem, de asemenea, ca dupa finalizarea cu succes a primei etape (includerea vinurilor „Premium” în retail) va trebui sa muncim mult asupra promovarii lor ulterioare sub brandul „Wine of Moldova”.
„Scopul nostru a fost sa aratam polonezilor o alta imagine a vinului Moldovei – vinuri de calitate, care deocamdata sînt prea putin cunoscute pe pietele europene. Speram ca experienta si descoperirile celor prezenti la Vernisaj sa îi convinga sa importe, sa vînda ?i sa consume vinurile noastre în Polonia”, a afirmat vicedirectorul ONVV Vitalie Panuta.
 Piata poloneza prezinta interes pentru producatorii moldovenesti, deoarece Polonia importa vinurile. Capacitatea acestei piete este estimata la 75-77 de milioane de litri, iar consumul pe cap de locuitor – 2,65 de litri, si acesta este în continua crestere. Se preconizeaza ca pîna în anul 2017 piata vinului în aceasta tara va creste cu 20 la suta, fapt conditionat de majorarea veniturilor populatiei, precum si de perceperea vinului drept bautura folositoare. În prezent, vinurilor le revin doar 10 la suta din piata bauturilor alcoolice din Polonia.
Dupa Vernisajul vinurilor moldovenesti la Varsovia am dori sa desfasuram unul si la Praga, la începutul lunii decembrie. Deocamdata sîntem în cautarea unui partener pentru a organiza totul corect.